Google+

Reactia surprinzatoare a unui fost gardian nazist in sala de judecata

Un fost gardian SS a plans in prima zi a procesului in care este judecat pentru complicitate la uciderea in masa a detinutilor unui fost lagar nazist de concentrare.

 

Germanul în vârstă de 94 de ani a fost gardian în perioada iunie 1942 - septembrie 1944, la lagărul Stutthof, care se afla lângă localitatea Danzig, în prezent Gdansk, în Polonia.

 

Luni, acuzatul, identificat doar cu numele Johann R, a intrat în sala de tribunal din Munster într-un scaun cu rotile şi cu ajutorul unui baston, pentru a asculta acuzaţiile că ar fi contribuit la uciderea a sute de prizonieri.

 

Printre aceştia s-au aflat peste 100 de prizonieri polonezi care au fost gazaţi în iunie 1944 ”şi probabil alte câteva sute” de evrei care au fost omorâţi între lunile august-decembrie 1944 în timpul acţiunii naziste ”Soluţia Finală”.

 

Potrivit The Guardian, acuzatul a început să plângă atunci când avocaţii supravieţuitorilor Holocaustului au început să citească mărturiile victimelor acelor orori de război.

 

Potrivit agenţiei DPA, una din supravieţuitoare, Maria Griesbach, a povestit cum şi-a văzut fratele în vârstă de 6 ani pentru ultima oară în acel lagăr, înainte să fie dus în camera de gazare din Auschwitz.

 

O altă supravieţuitoare, o femeie din Indianapolis, SUA, l-a acuzat pe bătrân că ”a ajutat la uciderea iubitei mele mame, căreia i-am dus dorul întreaga viaţă”.

 

Acuzatul, care este judecat sub incidenţa legii privind dreptul minorilor, deoarece avea între 18 şi 20 de ani la comiterea faptelor, a fost acuzat că a participat în calitate de gardian la crime, a anunţat procurorul din Dortmund.

 

Mulţi oameni au fost gazaţi, împuşcaţi sau lăsaţi să moară de foame”, a adăugat procurorul, subliniind faptul că gardianul SS ”a ştiut despre metodele de ucidere”.

 

În august 2017, când a fost interogat de poliţie, bătrânul a afirmat că nu a ştiut despre atrocităţile din lagărul nazist. Întrebat de ce deţinuţii erau atât de slabi, el a spus că mâncarea era atât de greu de găsit încât, la modul figurat vorbind, doi soldaţi puteau intra într-o singură uniformă.

 

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, însă, datorită vârstei sale înaintate, ar putea scăpa de detenţie.

 


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn