40 de studenți ai Academiei Militare au depus astăzi jurământul. Ceremonia solemnă a avut loc în fața parinților și rudelor, dar și a comandanților care au supravegheat orice mișcare. Tinerii ne-au spus că acum se trezesc la 6 dimineața, învață să mânuiască armele și duc dorul de casă.

Și așa, rând pe rând, militarii au depus jurământul. Apoi au defilat în pas cadențat.

Ceremonia a fost urmărită de prieteni și rude, care aveau ochii în lacrimi. Unii dintre cei prezenți au venit cu flori.

”Le-am adus pentru fiica mea.”

 ”Am venit să-l vedem pe fiul nostru cel mare. Suntem foarte mândri pentru el, nu ne-am așteptat că va face această alegere și va merge la Academia Militară.”

Studenții au depus juramantul după ce timp de două săptămâni au studiat regulamentul militar, au învățat să meargă în pas cadențat și au făcut cunoștință cu armamentul din dotare.  

”Aceste două săptămâni au fost destul de complicate, chiar și pentru mine, deși sunt un bărbat adevărat. Dar a fost și foarte interesant.”

Studenții au venit la Academie de pe băncile liceelor, cum este și cazul lui Victor Durbală.

”Când am primit arma în mână am avut niște emoții de neuitat. E foarte interesant. La început e greu.
-Ce ți s-a părut cel mai greu?
-Regimul e foarte greu. Am venit de la un regim care era nu chiar bun, la un regim strict.”  

Tânărul a fost încurajat de mama sa.

”Cum să nu ne fie dor dacă l-am crescut, a fost permanent lângă mine cât a învățat la școală.”

Nu doar băieții au jurat credință patriei, dar și fetele.

”Este interesant, am avut și momente stresante uneori. De exemplu când prima dată ne-au arătat arma, a fost ceva nou pentru mine. Complicată este și trezirea dimineața, înviorarea.”

După jurământ, cei 40 de studenți au plecat în concediu pentru 4 zile, iar de luni se vor întoarce pentru a începe studiile care vor dura 3 ani. Academia Militară are trei specialități – infanterie, artilerie și comunicații și informatică.