În urma precipitațiilor sub formă de ploaie și zăpadă din această noapte, circulația pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă, după ce acestea au fost curățite de drumari și utilajele speciale.
Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, la momentul actual traseele nu sunt blocate, iar drumurile sunt accesibile.
Totuși, șoferii sunt îndemnați să fie atenți pentru că în nordul și centrul țării carosabilul este umed și s-ar putea forma polei și ghețuș.
În această noapte drumarii au intervenit cu lucrări de patrulare și combaterea lunecușului în peste 14 raioane precum: Dondușeni, Sîngerei, Ocnița, Căușeni, Ștefan Vodă, Nisporeni, Bălți, Drochia, Edineț, Anenii Noi, Florești, Ceadîr Lunga, Ungheni, Călărași și altele.
În procesul tehnologic au fost implicate 109 utilaje speciale, peste 100 de muncitori, aproape 35 de tone de sare răspândită manual și 1187 tone de sare tehnică răspândită mecanizat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursă foto: Facebook/ Administraţia de Stat a Drumurilor