Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a fost prins băut criță la volan. Acesta a refuzat să treacă testul Drager, dar și a încercat să fugă de agenții de patrulare. 

Publicat:24.02.2025, 14:08

Potrivit poliției, șoferul de 23 de ani a fost observat în timp ce se deplasa haotic prin satul Miclești din raionul Strășeni. Tânărul a somat de mai multe ori de polițiști să oprească, însă acesta a ignorat cerințele legale și și-a continuat drumul. Tânărul a fost oprit abia în apropierea satului Vînători din Nisporeni, la o distanță de aproximativ 20 de km. 

Deși, agenții de patrulare spun că acesta era vizibil în stare de ebrietate, tânărul a refuzat să treacă testul alcoolscopic, fiind reținut pentru 72 de ore. Potrivit Codului penal, acesta poate fi amendat cu până la 150 de mii de lei sau să stea până la 4 ani în închisoare, cu anularea dreptului de a conduce. 

Un alt șofer de 31 de ani a fost găsit în stare de ebrietate în timp ce se deplasa haotic cu motocicleta, la Strășeni. Acesta avea norma de alcool depășită de aproape 5 ori. Mai mult, nici nu deținea permis de conducere pentru motocicletă. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa video: Telegram/ Poliția