Mama care și-a bătut și înjurat copilul de doar un an ar avea un comportament emoțional dezechilibrat, cauzat de o depresie profundă, susțin psihologii. Iar un copil care a fost agresat de mic, duce la tulburări de personalitate și dezvoltare psiho-emoțională, mai spun specialiștii în sănătate mintală. Autoritățile îndeamnă oamenii să denunțe cazurile de violență domestică, iar persoanele care suferă de tulburări emoționale se pot adresa la centrele comunitare din țară, care oferă consultație gratuită și confidențială.

Ultimul update: 20.11.2024, 20:30 Publicat:20.11.2024, 20:11

Cezara DILEVSCHI, PSHIHOLOG-PSHIHOTERAPEUT: „Ceea ce am văzut este un comportament dezechilibrat emoțional al mamei, care abuzează un copil foarte mic. Crizele de irascibilitate sunt destul de specifice ca și comportament și sunt simptome ale depresiei post partum. Dacă aceste comportamente sunt repetitive, atunci este un abuz față de copil, care va rămâne afectat pe termen lung.”

Potrivit psihologilor stările de furie, irascibilitate, dar și frustrare care nu au fost tratate, duc la consecințe grave.

Cezara DILEVSCHI, PSHIHOLOG-PSHIHOTERAPEUT: „Putem să presupunem că ar fi o depresie, nu neapărat post partum, întrucât copilul este mărișor, de un an și două luni, pot să presupun că a învățat de undeva acest comportament, poate că a crescut într-un mediu abuziv, poate se întâmplă ceva în viața ei personală.”

Specialiștii în sănătate mintală atrag atenția și la urmările pe care le va suporta un copil abuzat de mic. Bătăile în mod repetat vor duce la tulburări de personalitate și de comportament și vor stagna dezvoltarea psiho-emoțională a acestuia. Astfel, oamenii sunt îndemnați să fie atenți la semnele unui comportament dezechilibrat al unei persoane și să denunțe cazurile de violență domestică.

Daniela MISAIL-NICHITIN, MINISTRUL DE INTERNE: “Atunci când află, cunosc, văd, aud, un caz de violență, el neapărat trebuie raportat, fie la poliție, fie la alte structuri specializate în functie de situație, pentru că azi în Moldova sunt mecanisme care permit intervenția promptă în cazuri de violență în familie.”

Cezara DILEVSCHI, PSHIHOLOG-PSHIHOTERAPEUT: „Dacă mama devine mai irascibilă, dacă devine mai tristă, dacă nu se angajează în nevoile copilului, dacă are gânduri negative, dacă se izolează – sunt primele semne unde trebuie să batem alarma și să acordăm ajutor.”

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „Orice persoană din țara noastră poate primi consultație psihologică gratuită și confidențială, în cadrul centrelor comunitare de sănătate mintală. Pe teritoriul Republicii Moldova activează 40 de astfel de centre, care oferă servicii de asistență medicală și de reabilitare psihologică.”

Centre Comunitare de Sănătate Mintală

-Consiliere
-Asistență medicală
-Reabilitare psihologică 
-Mediere în relația cu familia și societatea.