Un accident cu implicarea a trei mașini s-a produs azi dimineața pe șoseaua Orhei-Chișinău. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar pasagera din vehicul a fost rănită și a ajuns la spital.

Publicat:08.07.2024, 10:44

În imaginile surprinse la locul accidentului se văd automobilele avariate. Două dintre acestea au ajuns în canalul de scurgere a apelor pluviale, una fiind răsturnată.

Potrivit poliției, accidentul a fost provocat de șoferul unei Skoda.

Elena BĂETRĂU, OFIȚER DE PRESĂ, IP CRIULENI: „S-a constatat că un tânăr de 23 de ani conducea un autoturism Skoda, având în mașină o tânără de 18 ani, pe scaunul din față. Șoferul nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism BMW  ce se deplasa în fața sa și a provocat un accident prin tamponarea din spate.”

Șoferul din Skoda a încercat să evite impactul și și-a schimbat direcția de deplasare spre prima bandă, în acest timp s-a lovit lateral cu un alt autoturism. În urma impactului, ambele mașini au ajuns în șantul de scurgere a apei, iar Skoda s-a răsturnat. O pasageră de 18 ani a fost transportată la Spitalul raional Orhei, având nevoie de îngrijiri medicale. Responsabilii de acolo ne-au spus că tânăra a fost investigată și a plecat ambulator acasă. Polițiștii menționează că șoferii nu au consumat alcool. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa video: Facebook/Evacuator Chisinau / Эвакуатор Кишинев