Un accident grav cu implicarea a șase mașini s-a produs în această seară la o intersecție din Chișinău. În urma impactului, un șofer de 60 de ani, care ar fi provocat accidentul, a murit pe loc, iar două persoane au ajuns la spital. Potrivit surselor PRO TV, bărbatul decedat ar fi avut probleme cu inima și venea de la spital.

Ultimul update: 29.10.2024, 19:26 Publicat:29.10.2024, 16:25

Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Accidentul s-a produs aici, la intersecția străzilor Albișoara și Alexandr Pușkin. Putem observa că cel puțin patru din cele șase automobile implicate au fost grav avariate. Îndeosebi este vorba de mașina de model Lada, șoferului care ar fi provocat accidentul, dar și mașina de model Tayota care a fost lovită prima, în timp ce staționa la culoarea roșie a semaforului.”

Potrivit conducătorilor auto implicați în accident, șoferul din Lada ar fi circulat cu viteză, iar după ce a depășit un autoturism pe care l-a atins ușor, a ajuns în bordura de pe marginea drumului.

Ilie, ȘOFER: „Mergeam din banda din mijloc și el din partea dreaptă, prima bandă, m-a lovit aici în aripă. După asta s-a lovit în bordură și în celelalte mașini și atât. Eu după asta m-am oprit.
-Mergea cu viteză șoferul?
-Da.”

După ce s-a lovit de bordură, Lada a fost proiectată într-o Toyota care staționa la semafor, iar apoi într-o mașină de taxi.

Ion, ȘOFER TAXI: „A fost proiectat în mine, după ce s-a lovit în mașina asta neagră. Deja aceasta pe cealaltă. Eu nici nu l-am observat, numai am auzit lovitura. După i-am văzut pe ei înainte că i-a împins, chiar prin fața mea.”

În urma impactului, șoferul din Lada, un bărbat de 60 de ani, a decedat pe loc. Potrivit surselor PRO TV, acesta avea probele cu inima și venea de la spital. Alți doi bărbați au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă. Responsabilii de acolo ne-au spus că persoanelor le-a fost acordat ajutorul medical necesar și au plecat ambulator acasă. Polițiștii urmează să stabilească exact din ce cauză s-a produs accidentul. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.