Trei moldoveni au murit după mașina în care se aflau a fost lovită în plin de un camion în apropiere de Galați. În ciuda eforturilor medicilor, care au ajuns repede la fața locului, cu un elicopter SMURD, aceștia nu au putut fi salvați.
Din imaginile surprinse la locul accidentului se vede că automobilul a fost practic distrus. Potrivit presei de peste Prut un bărbat de 70 de ani, din Republica Moldova, care conducea un camion cu semiremorcă, a intrat pe contrasens, aproape de localitatea Foltești. A izbit în plin un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, în care se mai aflau două femei, de 60 și 70 de ani. În urma impactului violent un pasager a fost aruncat pe carosabil și a murit pe loc, iar alți doi oameni au rămas încarcerați în mașina strivită.
Din nefericire, manevrele de resuscitare pentru cele două victime găsite de pompieri încarcerate au fost în zadar, ambele fiind declarate decedate. Autoritățile de la Chișinău au confirmat că e vorba de 3 moldoveni și că poliția română urmează să comunice identitatea exactă a acestora.
Tatiana BARAC, COMUNICATOR, MAE: „Șoferul camionului este și el cetățean al Republicii Moldova, însă nu a avut de suferit. Consulatul General al Republicii Moldova la Iași este în contact cu poliția Galați. Conform procedurii, în urmatoarele clipe vor fi identificate și anunțate rudele din Republica Moldova.”
Șoferul camionului a fost testat de polițiști și nu consumase alcool sau alte substanțe interzise. Deocamdată nu se cunoaște dacă acesta a fost sau nu reținut. Polițiștii români au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.