O adolescentă de 17 ani a murit, iar doi băieți de 14 ani au ajuns la spital, după ce au fost loviți de un motociclist, la Orhei. Șoferul nu deținea permis de conducere.
Potrivit poliției, incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 22:00, pe o stradă din localitatea Lucașeuca din raionul Orhei. Un tânăr de 18 ani, fiind la ghidonul unei motociclete de model Peda B 10, a lovit trei adolescenți care se deplasau pe partea dreaptă a carosabilului.
În urma accidentului, adolescenții au fost transportați la spital, fata fiind în stare gravă. Fiind supus testării alcooscopice s-a demonstrat că tânărul nu se afla în stare de ebrietate.
Azi dimineață, fata a decedat în secţia reanimare a SR Orhei.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Politia urmează sa stabilească toate circumstanțele.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


