Mai multe accidente din cauza ghețușului au avut loc astăzi, în stânga Nistrului. Patru mașini s-au lovit în lanț, anunță miliția transnistreană.
Totodată, presa locală a publicat și un video pe Telegram, unde un șofer pierde controlul volanului și iese pe contrasens, iar o altă mașină se ferește pentru a evita ciocnirea.
Un alt accident cu implicarea a 3 mașini a fost suprins pe o stradă din stânga Nistrului.
Din cauza ghețușului și poleiului format, se circulă cu dificultate atât în capitală, cât și în mai multe regiuni din țară.
La Orhei, un bărbat a murit, după ce s-a ciocnit cu mașina de un camion și a ajuns într-un șanț.
Șoferii sunt rugați să reducă viteza, să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, să verifice funcționarea sistemelor de iluminare și să le utilizeze corect și să evitate manevrele riscante, în special în zonele slab iluminate.
Meteorologii au emis cod galben de ghețuș și polei, iar CNMC a convocat instituțiile responsabile și a dispus măsuri de coordonare.
