Pasagerii cursei Heraklion - Chisinau pot sa solicite compensatii, care sunt garantate prin Regulamentul aprobat in 2012 de catre guvern. Despre acest lucru a anuntat Autoritatea Aeronautica Civila din Republica Moldova. Totodata, reprezentantii institutiei spun ca aeronava nu poate fi verificata de catre autoritatile de la noi intrucat cursa e operata cu un avion armenesc, iar AAC nu poate sa se implice. Astfel, airbus-ul urmeaza sa fie verificat de catre autoritatile din Armenia.

Comunicatul emis de Autoritatea Aeronautica Civila:

"Autoritatea Aeronautica Civila îşi exprima regretul în legatura cu incomoditaţile create pasagerilor cursei Heraklion - Chisinau din 2 iulie 2017, operata de compania Fly One, urmare a defecţiunii depistate în timpul zborului şi vine cu urmatoarele precizari:

Zborul FlyOne a fost operat cu aeronava armeneasca, care este în regim wet lease, ceea ce nu permite Autoritaţii Aeronautice Civile al Republicii Moldova sa se implice în investigarea evenimentului aeronautic. Conform prevederilor sistemului european de verificare a aeronavelor straine SAFA, raportul privind condiţiile de operare va fi examinat de catre Autoritatea Aeronautica din Armenia, sub ai carei monitorizare se afla aeronava.

Totuşi, AAC al Republicii Moldova va solicita o informaţie ampla despre circumstanţele operarii zborului de la colegii din Armenia.
În acelaşi timp, imediat dupa revenirea din Heraklion pe Aeroportul Internaţional Chişinau, în cadrul programului UE de verificare a aeronavelor straine, Autoritatea Aeronautica Civila al Republicii Moldova va iniţia inspecţia SAFA al aeronavei, pentru a stabili condiţiile ulterioare de navigabilitate.

De asemenea, îndemnam toţi pasagerii cursei, inclusiv a celor ulterioare care au înregistrat întârzieri, sa solicite compensaţii, care sunt garantate prin Regulamentul privind compensarea si asistenta pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare si anularii sau întârzierii prelungite a zborurilor, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 836 din 08 noiembrie 2012.

Informaţii depline privind sumele de care pot beneficia, precum şi procedurile de obţinere a compensaţiilor pot fi consultate pe pagina web al AAC http://www.caa.md/rom/passenger_rights/ , precum şi în ghidul elaborat de AAC."