Comisia Electorala Centrala informeaza ca incepand de astazi pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflarii la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Astfel ca, alegatorii care, din motive de sanatate sau din alte motive temeinice, nu pot veni in localul sectiei de votare, pot solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobila.

Cererile se fac in scris, incepand cu 2 saptamani inainte de ziua votarii si pana la ora 14:00 a zilei precedente votarii. In ziua votarii, cererile se aproba de biroul electoral pana la ora 14:00 numai la prezentarea unui certificat medical.

Persoanele care nu pot sa depuna singure cererea privind votarea la locul aflarii, au dreptul sa o faca prin intermediul unui membru al familiei sale sau sa solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primariei. Daca, din cauza unei deficiente fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegatorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflarii, el poate depune personal cererea in forma verbala la sediul sectiei de votare. In cazul in care cererea nu poate fi depusa personal in forma verbala la sediul sectiei de votarea, aceasta poate fi depusa telefonic.

In ziua alegerilor, presedintele biroului electoral al sectiei de votare desemneaza, cel putin doi membri ai biroului care se deplaseaza cu o urna de vot mobila si cu materialele necesare votarii la locul unde se afla alegatorul pentru ca acesta sa voteze.

La alegerile generale locale din 5 noiembrie vor fi alesi 898 de primari si 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 satesti (comunali), orasenesti si 1 086 raionali/municipali. Numarul mandatelor de consilier este stabilit in baza numarului de locuitori ai unitatilor administrativ-teritoriale, conform datelor din registrul populatiei. La Chisinau, Consiliul Municipal este constituit din 51 de functionari.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.