Inspectoratul General pentru Migrație al MAI anunță că au luat act de recomandările celor de la Oficiul Avocatului Poporului și menționează că au demarat mai multe activități privind îmbunătățirea condițiilor.
„IGM a luat act de recomandările OAP și a demarat mai multe activități privind îmbunătățirea condițiilor de primire a solicitanților de azil. Totodată IGM revizuie procesele interne și se axează pe îndeplinirea obiectivelor propuse prin prisma alinierii la standardele europene”, a menționat IGM.
Astăzi, OAP a făcut public un raport privind condițiile inumane și degradante cu care se confruntă solicitanții de azil în cadrul Centrului de cazare al Inspectoratului General pentru Migrație. Potrivit celor de la Oficiul Avocatului Poporului, raportul prezentat arată problemele critice și propune soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului, îndemnând autoritățile să acționeze proactiv, să aloce resursele necesare și să asigure respectarea strictă a drepturilor fundamentale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imagnile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508


