Ambasada Statelor Unite ale Americii a anunțat într-o postare pe Facebook, că trece la un nou sistem de programare a interviurilor pentru vize. Astfel, în perioada 26 mai, începând cu ora 17:00, până pe 29 mai 2025, ora 23:59, solicitanții de viză din Republica Moldova nu vor putea solicita anumite servicii.

Potrivit Ambasadei SUA, această schimbare vine cu scopul de a actualiza anumite funcționalități de securitate cibernetică și de a îmbunătăți opțiuni de asistență pentru clienți.

Astfel, în perioada respectivă, solicitanții de viză din țara noastră nu vor putea:

-Programa, reprograma sau anula programări;

-Genera chitanțe de plată pentru taxa de viză;

-Solicita programări urgente;

-Contacta un operator al centrului de apeluri.

Începând cu 30 mai, toate serviciile vor fi reluate, iar solicitanții de viză vor avea acces complet la noul nostru sistem.