Fostul ministru de Interne, Ana Revenco, ar putea fi numita in functia de director al Centrului pentru Comunicare Strategica si Combatere a Dezinformarii. Sefa statului i-a inaintat candidatura, iar Parlamentul urmeaza sa o voteze. La scurt timp, Revenco a anuntat ca va asigura buna functionare a institutiei, astfel incat societatea sa fie bine informata si protejata de falsuri si atacuri hibride.

Publicat:16.10.2023, 18:11

Reprezentantii de la presedintie au anuntat ca sefa statului a semnat scrisoarea prin care propune Parlamentului numirea Anei Revenco in functia de director al Centrului pentru Comunicare Strategica si Combatere a Dezinformarii. La scurt timp dupa acest anunt, Ana Revenco a publicat un mesaj pe pagina sa de facebook, in care spune ca aceasta functie este o provocare pentru ea, dar si o mare responsabilitate.

Ana REVENCO, EX-MINSTRU DE INTERNE: „Daca voi coordona acest centru, voi face tot ce imi sta in puteri ca sa asigur buna functionare a unei institutii atat de importante pentru asigurarea stabilitatii sociale in tara noastra. Influentarile si manipularile externe ale informatiei, falsurile si atacurile hibride aduc daune la fel de mari ca razboiul si crima.”

...a scris Revenco in mesajul sau. Fostul ministru de interne a mai precizat ca propunerea presedintelui se va discuta zilele urmatoare in Parlament, iar pana la decizia legislativului nu va face alte declaratii. Ana Revenco a detinut functia de ministru al Afacerilor Interne din august 2021 pana in iulie 2023. Anterior a fost consiliera Maiei Sandu in domeniul apararii si securitatii nationale, precum si secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Centrul pentru Comunicare Strategica si Combatere a Dezinformarii pe care urmeaza sa-l conduca Revenco a fost instituit pe 31 iulie la initiativa presedintelui. Institutia va avea misiunea de a consolida cooperarea intre institutii in lupta impotriva dezinformarii, manipularii informatiilor si ingerintelor straine, care prezinta pericol sau pot prejudicia securitatea nationala. 

La fel, centrul va implementa masurile ce se impun pentru a asigura securitatea spatiului informational. Dupa ce va fi acceptata de Parlament, Revenco se va afla in fruntea institutiei pe o perioada de 5 ani, iar activitatea centrului va fi evaluata de un Consiliu, constituit din 11 membri, desemnati de autoritatile publice si societatea civila.