Luptătoarea Anastasia Nichita a câştigat, vineri seară, medalia de argint în a cucerit medalia de argint în categoria de 57 de kilograme. 

Anastasia Nichita și-a arătat valoarea în concursul de vineri seară, de la Paris. Performanța este uriașă în condițiile în care sportiva noastră a concurat accidentată, după ce urmă cu câteva luni aceasta s-a accidentat în timpul Campionatului European de Lupte de la București. Campioana s-a ales cu o traumă în regiunea toracică, în urma unui meci pe care l-a câștigat.

La finalul concursului, Anastasia Nichita a vorbit cu lacrimi în ochi despre faptul că medali obținută oo dedică fratelui ei și oamenilor care au susținut-o.

„Încă nu îmi vine a crede cam am reușit să mă calific în finală, mă bucur foarte mult pentru că este un rezultat spre care am tins toată cariera mea sportivă. Am venit cu gândul să obțin o medalie olimpică indiferent de ce culoare. Am avut un an foarte greu, din februarie până în aprilie eu n-am putut să mă antrenez la saltea, doar pregătirea fizică. Luna aprilie - mai am început parcă parcă să intru în formă și la început de iunie se întâmplă că meniscul se rupe și este nevoie de operație urgentă.

Vreau să dedic această medalie fratelui meu care m-a adus pe salteaua de lupte, dar din păcate nu mai este în viață, dar sunt sigură ca se bucură de acolo de sus. Și vreau să dedic această medalie tuturor celor care au fost implicați în procesul meu de pregătire, oamenilor cu suflet mare. Este nu doar medalia mea, este medalia întregii țări”, a declarat vicecampioana olimpică.

Anastasia Nichita a participat la a doua sa ediție a Jocurilor Olimpice. Conaționala noastră este triplă campioană europeană si campioană mondială și cu siguranță va pretinde în viitor la aurul olimpic. 

Rezultatul Anastasiei reprezintă cea mai importantă performanță pentru federația noastră de lupte și va intra în cărțile de istorie. 

26 de sportivi moldoveni s-au calificat la Paris, încă doi păstrând șanse medalii. Până acum avem patru distincții, un alt record absolut: una de argint și trei de bronz.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă video: Facebook/ Olympic Moldova