Interpretul de muzică populară, Anatol Latîșev, este petrecut astăzi pe ultimul drum. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Palatul Național, unde familia, prietenii și colegii de scenă s-au adunat pentru a-și lua rămas bun. Anatol Latîșev va fi înmormântat la cimitirul de pe strada Armenească.
După slujba de pomenire, care a avut loc la Catedrală, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului a fost dus la Palatul Național Nicolae Sulac, pe scena căruia artistul a cântat.
Cei care l-au cunoscut pe Anatol Latîșev spun că și-l vor aminti mereu ca fiind un om cu inima mare.
Nicolae BOTGROS, DIRIJOR ORCHESTRA “LĂUTARII”: „Mereu va fi Anatol Latîșev pentru că el a trăit cu cântecul, a trăit cu muzica. Îl cunosc pe Anatol de când avea doăuzeci și ceva de ani și îl știu ce optimist era și era un om cu suflet nu numai către muzică, dar și către oameni.”
Gheorghe ȚOPA, INTERPRET: „Noi ca niciodată luna aceasta am avut și petreceri împreună și ziua soției mele chiar ne-am petrecut împreună. El credea că prin credință și rugăciune și ceea că ține post se vor pune toate la locul lor, dar după cum vedeți inima nu a rezistat.”
Lenuța GHEORGHIȚĂ, INTERPRETĂ: „Niciodată nu si-a dorit valori materiale, ba din contra tot timpul a fost un om cu suflet mare, făcea tot timpul o atmosferă minunată.”
După ceremonia de la Palatul Național, cortegiul funerar s-a îndreptat către cimitirul Central, acolo unde interpretul va fi înmormântat. Anatol Latîșev s-a născut în satul Dobrogea Nouă, raionul Sîngerei, la 23 martie 1961. Acesta a făcut zece clase în satul natal, apoi la Dubăsari, regiunea transnistreană, școala muzicală acordeon. A urmat apoi Colegiul de Muzică Ștefan Neaga din Chișinău. Anatol Latîșev a fost membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova, iar la inițiativa sa, s-a interzis playbackul în Palatul Național din Chișinău.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

