Se scumpește și căldura. În capitală cu aproape 40 la sută, iar consumatorii casnici vor plăti puțin peste 2500 de lei pentru o gigacalorie. Cei din Bălți vor achita cu 20 la sută mai mult, adică vor avea în factură un tarif de 2100 de lei.

Ultimul update: 03.01.2025, 11:43 Publicat:03.01.2025, 11:19

Consumatorii deserviți de Termoelectrica vor plăti cu aproape 700 de lei mai mult pentru căldură. Dacă până acum achitau puțin peste 1800 de lei pentru o gigacalorie, aceștia urmează să plătească 2.510 lei, după ce ANRE a aprobat o majorare a tarifului de aproape 40 la sută.

TARFIF PENTRU ENERGIA TERMICĂ
PREȚ ACTUAL   PREȚ APROBAT

TERMOELECTRICA     1.824 LEI     2.510 LEI

Termoelectrica solicitase un tarif de 2.564 lei.

În același timp, și locuitorii din Bălți vor plăti mai mult pentru căldură. ANRE a aprobat un tarif de puțin peste 2.100 de lei pentru o gigacalorie. Până acum, consumatorii casnici din Bălți achitau 1.819 lei, cu 300 de lei mai puțin.

TARFIF PENTRU ENERGIA TERMICĂ
 PREȚ ACTUAL   PREȚ APROBAT

CET NORD          1.819 LEI      2.126 LEI


Tariful aprobat de ANRE este mai mic decât cel solicitat de CET Nord. 

Consumatorii din Comrat la fel vor plăti cu 300 de lei mai mult pentru căldură, tariful pentru o gigacalorie ajungând la aproape 3.200 de lei.

Prețurile vor intra în vigoare odată cu publicarea deciziilor ANRE în monitorul oficial.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.