Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) se întrunește mâine în ședință să aprobe un nou tarif la energia termică și lumină. 

Publicat:02.01.2025, 16:58

Potrivit unui comunicat emis de instituție, ședința va avea loc mâine la ora 11:00, unde vor fi examinate și supuse spre aprobare următoarele proiecte de hotărâre.

Astăzi, Premier Energy și FEE-Nord au înaintat o solicitare către ANRE în care cer dublarea tarifelor. Astfel, dacă solicitările vor fi aprobate, consumatorii din centrul și sudul țării, vor achita cu 2,79 lei/ kWh mai mult, iar cei din nordul țării cu 1,69 lei/kWh. În prezent, consumatorii casnici deserviți de compania Premier Energy, achită pentru lumină 2,34 de lei. Iar consumatorii deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord”, achită 2, 84 lei/kWh.

Săptămâna trecută Termoelectrica și CET-Nord au depus cereri la ANRE pentru majorarea tarifelor la căldură. Motivul principal invocat – creșterea prețului la gazele naturale. Dacă solicitările vor fi aprobate, consumatorii casnici vor achita cu peste 700 de lei mai mult pentru o gigacalorie, ceea ce înseamnă o majorare cu circa 40 la sută.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.