Astazi a fost retinut pentru 72 ore un ex-director adjunct al SIS, iar directorul Biroului Migratie si Azil a fost pus sub invinuire, in cazul celor sapte profesori turci de la Liceul „Orizont” din capitala. Totodata, ultimului i-a fost pusa interdictie de a parasi tara, anunta Procuratura municipiului Chisinau.

Publicat:06.09.2019, 17:33

Amintim ca, temei pentru pornirea respectivei cauze penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA al MAI, precum si hotararea de condamnare a statului nostru la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) pentru incalcarea drepturilor cetatenilor turci, indepartati in luna septembrie anul 2018, din Republica Moldova in Turcia.

Prin hotararea din 11 iunie 2019, CEDO a constatat violarea articolelor 5.1 si 8 din Conventia pentru Drepturile Omului si a obligat Guvernul Republicii Moldova sa achite 125000 de EURO pentru cinci cetateni turci, ale caror drepturi au fost incalcate, ceia ce constituie un prejudiciu in proportii deosebit de mari, cauzat intereselor publice.

Astfel, la 5 septembrie 2019, in cadrul acestei cauze penale a fost inaintata invinuirea directorului Biroului Migratie si Azil (BMA) pentru depasirea atributiilor de serviciu soldate cu urmari grave, cu solicitarea catre MAI privind suspendarea din functie, aplicandu-i masura preventiva - obligarea de a nu parasi tara.

In continuare, se efectueaza actiuni de urmarire penala si masuri speciale de investigatii, in scopul stabilirii implicarii si a altor persoane cu tangenta la caz.