Aproape jumătate de tonă de carne de porc de proviniență dubioasă, care urma să fie vândută la piață și un târg, care activa ilegal au fost distruse de inspectorii ANSA, în cadrul unor controale de prevenire a răspândirii pestei porcine. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă oamenii, care dețin porci să anunțe medicii veterinari despre orice suspiciune de boală.
Alexandru MANCIU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT ANSA: „În contextul focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova, au fost efectuate o serie de controale inopinate în târgurile agroalimentare și alte spații unde are loc comercializarea cărnii proaspete de porc. La moment avem 22 de focare de pestă porcină africană la porci domestici și un focar depistat în fauna sălbatică.”
În cadrul verificărilor, inspectorii ANSA au descoperit aproape 500 de kg de carne de porc de proviniență dubioasă ce urmau să fie comercializate într-o piață din țară. Prin urmare, carnea a fost confiscată și distrusă, iar spațiile comerciale au fost supuse unei dezinfecții.
Totodată, inspectorii au descoperit o piață ilegală de animale, unde erau vânduți porci vii, fără actele necesare. Pe aceste cazuri au fost sancționate mai multe persoane, anunță ANSP. Totodată au fost înăsprite controalele la frontiera pentru depistarea și confiscarea cărnii sau a produselor din carne transportate în bagajele călătorilor.
Pesta porcină este o boală virală extrem de contagioasă, ce nu are tratament și este fatală pentru animale. Pentru om, maladia nu prezintă un pericol.