Asistentii sociali din Cahul, demisi la sfarsitul lunii decembrie, spun ca au fost eliberati din functie din motive personale. Acestia o acuza pe sefa directiei generale Asistenta Sociala si Protectia Familiei din Cahul ca angajeaza in noua agentie teritoriala de asistenta sociala oameni dupa propriul plac. Reporterii de la Ziarul de Garda au obtinut o inregistrare audio in care sefa institutiei spune ca singura isi alege echipa. Am incercat sa luam o reactie de la aceasta, insa ea a refuzat sa discute cu noi.
„- Ordinul dumneavoastra de concediere.
Dumneavoastra ati fost preavizata ca institutia se lichideaza, aici este ordinul, cu toate compensatiile.
- Dar din ce cauza?
- Pentru ca se lichideaza institutia.
- Nu corespund dupa studii, dupa stagiul de munca?
- V-am spus ca se lichideaza institutia. Eu am gasit cine sa fie pentru acest loc de serviciu.”
Asa incepe conversatia intre un asistent social demis de la Cahul, Ludmila Munteanu, si sefa directiei, Oxana Radu. In inregistrarea audio, publicata de reporterii de la ziarul de garda, sefa directiei da de inteles ca singura a ales cine va face parte din noua instituie formata in urma implementarii reformei restart.
„- Asta gaseste seful agentiei si angajeaza pe cine doreste el.
- Si nu doriti sa fiu angajata mai departe?
- Daca nu ati primit oferta, cred ca nu.
- Dar din ce cauza?
- Nu trebuie sa dau explicatii.
- Eu imi aleg si imi formez echipa cu cine vreau eu. E o organizatie noua, cu angajati noi.”
Din discutie nu este clar daca aceasta selectie s-a facut dupa propriile preferinte, sau totusi a fost o numire in functie dupa criterii bine stabilite. Am incercat sa aflam acest lucru de la Oxana Radu, dar si sa obtinem o reactie la acuzatiile asistentilor sociali, care spun ca este o rafuiala personala, insa aceasta nu a dorit sa ne raspuna la intrebari.
Circa 30 de asistenti sociali au alertat autoritatile centrale despre aceasta problema inca in luna decembrie a anului trecut.
Ludmila MUNTEANU, ASISTENT SOCIAL DEMIS: „Am fost eliberata din functie fara nicio propunere, fara niciun motiv concret, la intrebarile adresate doamnei Oxana ea a spus ca alege echipa noua, ca este agentia noua si echipa noua.”
Iulia BUZAN, ANGAJAT SOCIAL DEMIS: „Eu am refuzat sa semnez ordinul si am fost eliberata. Motivul nu-l cunosc.”
„Dupa care criterii au fost alesi oamenii?”
Ministrul Buzu anunta atunci ca toate cazurile vor fi analizate separat.
Astazi, responsabilii din cadrul ministerului Muncii mentioneaza intr-un comentariu ca sefii Agentiilor teritoriale de asistenta sociala nou create asigura ocuparea functiilor vacante conform necesitatilor, calificarii profesionale, corespunderii candidatilor cerintelor functiei postului, dar si altor criterii.
Incepand din aceasta luna, serviciul asistenta sociala va fi finantat din bugetul de stat. Iar o buna parte din personal, mai exact 95 la suta din 9 mii din toata tara, angajati anterior de consiliile raionale, va trece in subordinea celor 10 agentii teritoriale de asistenta sociala create recent de miniserul Muncii in cadrul reformei restart.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

