Avem liber la mancat fructe. Astazi in toate bisericile din tara s-au sfintit strugurii si merele, si potrivit traditiei, de astazi putem savura din plin din roadele pomilor. Crestinii de stil vechi sarbatoresc schimbarea la fata a Domnului, una dintre cele mai mari sarbatori religioase, numita in popor si Pobrejenie.

Astazi cele doua mese amenajate la Catedrala erau neincapatoare, oamenii au venit cu mere si fructe ca sa le sfinteasca. Nerabdarea a fost mare, mai ales ca majoritatea nu au mancat niciun fruct anul acesta.


“Nu am mancat nimic, ma duceam la piata si vedeam ca este frumoasa poama, dar am asteptat acum sa mananc...” “Apai am adus multe si rudele m-au rugat care nu au putut sa vina...”

 
Pe langa fructe oamenii insa au adus sa stropeasca cu agheazma vin, ulei, pana si terci.


“Da am adus de toate pentru pomana.”


Schimbarea la fata a Domnului este una dintre marile sarbatori ale crestinismului.

Potrivit traditiei, de astazi pasarile migratoare se pregatesc sa zboare in tarile calde. Se spune ca daca vremea este insorita si placuta vom avea o toamna imbelsugata. In schimb daca ploua, ne asteapta o toamna mohorata si iarna va aspra. In aceasta zi nu e bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de cineva, ca asa vei fi tot anul.