Serviciul Vamal informeaza ca circulatia prin punctul de trecere Leuseni-Albita a fost reluata in regim normal. Totodata, pe retelele de socializare un agricultor a scris ca vama a fost deblocata total pana marti la ora 10.00.

UPDATE 17:05 „Drumul de acces spre punctul de trecere a frontierei Leuseni-Albita a fost deblocat, iar circulatia mijloacelor de transport reluata in regim normal”, anunta Serviciul Vamal.

„In aceasta situatie, recomandam calatorilor sa opteze din timp pentru alternativele disponibile, cum ar fi: PVFI Sculeni, PVFI Costesti sau PVFI Leova-Bumbata, pentru a evita eventualele neplaceri si intarzieri”, anunta Serviciul Vamal.

Este a 9-a zi de proteste, care au inceput dupa ce autoritatile nu au avut nicio reactie la solicitarile agricultorilor din sudul tarii. Acestia spun ca sunt in prag de faliment si nu pot incepe sezonul agricol pentru ca nu au bani pentru a cumpara seminte, combustibil si ingrasaminte. Ei au cerut demararea unui dialog cu Guvernul si Parlamentul pentru a identifica sprijin financiar pentru fermierii micro, mici si mijlocii, cel mai mult afectati de crizele din ultimii doi ani. 

Reprezentantii sectorului agricol au indeamnat autoritatile sa caute suportul partenerilor externi pentru alocarea compensatiilor per hectar pentru culturile de porumb si floare soarelui, cultivate in 2022 si 2023, asa cum s-a acordat anterior compensatii pentru alte culturi. In ultimele trei zile, fermierii au blocat periodic accesul spre vama Leuseni, iar ministrul agriculturii a reactionat abia ieri, dar nu a prezentat si solutii pentru revendicarile agricultorilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.