Trei cetățeni indieni cu vârste de 21-24 ani au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal vama, la Fălești. Aceștia se aflau legal pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unei vize de studii.

Potrivit poliției de frontieră, cazul a avut pe 1 februarie, în raionul Fălești. Cei 3 cetățeni au fost observați cum se îndreptau spre linia de frontieră cu valize și rucsacuri.

Ei au declarat că urmau să traverseze ilegal frontiera moldo-română, iar pentru asemenea servicii au achitat plata în avans a câte 2700 de euro de fiecare.

Investigația pe caz continuă, iar alte persoane implicate urmează a fi identificate.