Cu o săptămână până la încheierea recensământului populației și locuințelor biroul Național de Statistică a venit cu o nouă măsură. Pentru a urgenta procesul și pentru a fi recenzați cât mai mulți cetățeni  până pe șapte iulie vor fi deschise secții  informare unde oamenii vor putea merge  pentru a participa la recensământ.

Publicat:02.07.2024, 13:02

Potrivit unui anunț al Biroului Național de Statistică de ieri și până la încheierea procesului de recenzare, adică până pe șapte iulie, vor fi deschise secții staționare de informare și recenzare. Asta înseamnă că cetățenii care nu au fost recenzați încă, din varii motive, o pot face mergând la anumite locații, fără a mai aștepta să vină recenzorul acasă. Această măsură a fost luată pentru a fi recenzați cât mai mulți moldoveni. 

Este important de știut că la secțiile staționare vor putea să se recenzeze doar persoanele care locuiesc în raionul sau municipiul respectiv pe raza căruia se vor prezenta.

În total au fost deschise 43 de secții, în toate regiunile țării, cele mai multe însă fiind în municipiul Chișinău. Lista cu adresele secțiilor de recenzare poate fi găsită pe pagina oficială a Biroului Național de Statistică.

Până pe 30 iunie au fost recenzate peste un milion 600 de mii de locuințe și circa două milioane 400 de mii de persoane.

În continuare, capitala are cel mai mic grad de finalizare a recensământului, de sub 94 la sută. În raionul Căușeni acest grad este de 97-99%, iar celelate localități din țară au un grad sporit de finalizare a recensământului de peste 99 la sută.

Citeste si : Carburanții se scumpesc din nou. Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină - FOTO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.