Au răsunat colinde, s-au jucat scenete, s-au împărțit cadouri, gânduri bune și bucuria Crăciunului. Așa a fost azi în casa familiei Vacarciuc, pentru care 25 decembrie înseamnă o întâlnire tradițională și caldă alături de cei dragi. Atât gazdele, cât și musafirii se pregătesc din timp și au grijă să impresioneze nu doar cu daruri, ci mai ales cu emoții!  

Publicat:25.12.2024, 21:18

În casa familiei Vacarciuc e lege! De Crăciun finii, cumetrii, prietenii și cei dragi vin în ospeție iar această zi e de-a dreptul specială.

„25 decembrie este doar aici, fix la ora 14. Trei colinde trebuie să știi, să fii pregătit.”

Sărbătoarea e tratată cu mare seriozitate, iar tradițional musafirii îmbracă ii.

Rodica SCUTARU, GAZDĂ:  „Suntem patrioți, ne mândrim cu portul popular și vrem să transmitem copilașilor.”

Nu vine nimeni cu mâna goală, iar pe lângă cadouri fiecare surprinde cum știe mai bine. Soții Scutaru sunt medici, însă au reușit să-și pună în valoare și partea artistică a familiei lor și au pregătit o urătură personalizată pentru gazde.

Rodica SCUTARU, MUSAFIR:  „Procesul a durat în turul orelor de noapte și acasă, împreună cu familia.”

Vadim SCUTARU, MUSAFIR:  „Când omul e pozitiv e ușor să găsești cuvintele necesare despre acest om.”

„Am cei mai muncitori părinți!”

A urmat un adevărat spectacol, micuța Delia a înscenat dansul caprei.

„E o tradiție pe care o sărbătorim alături de familie și cei dragi!”

Și pentru că părinții le sunt clar un exemplu, cei mici n-au rămas deloc în urmă.

Odată așezați la masă a mai urmat un frumos obicei. Gazdele au pregătit un mesaj personalizat pentru fiecare musafir, ce conținea un gând bun.

„Drăgălina, draga noastră finuță, crești un copil minunat!”

„Ai reușit foarte multe în anul 2024. Te-ai promovat, ai reușit să devii cunoscută.”

„Să continui să ne bucuri cu reușite, sinceritate și curățenia ta sufletească.”

Daniela VACARCIUC, GAZDA: „Să rămână ceva ca amintire, ceva scris personal. Fiecare a primit mesajul personalizat, e ceva ce au reușit să facă anul acesta.”

Momentele artistice s-au încheiat și au făcut loc bunătăților de pe masă. Și la acest capitol fiecare în parte a fost sârguincios.

Daniela VACARCIUC, GAZDA:  „Cineva a adus sarmale, babă neagră, salată. Întotdeauna se vine cu ceva pregătit de acasă. Ele trebuie să demonstreze că sunt gospodine.”

Totuși an de an, specialitatea casei rămâne neschimbată!

Mihai BORDINIUC, MUSAFIR:  „Crăciunul înseamnă masă îmbelșugată, colinde, voie bună.”

Daniela VACARCIUC, GAZDĂ:  „În fiecare an trăim aceste emoții foarte frumoase. Sunt oamenii care sunt buni pentru familia noastră și ne aduc o aură bună!”

Daniel VACARCIUC, FIUL GAZDELOR: „Crăciunul e o sărbătoare foarte frumoasă și încă o ocazie să vin acasă alături de cei dragi, vreau să continui să păstrez tradițiile.”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV:  „S-a gustat din bucate, s-au împărțit cadouri,  s-au jucat scenete, iar acum e momentul colindelor. Acesta este unul tradițional, pe care îl cântă cu toții, iar tabloul devine cu adevărat magic.”

Nicoleta FIODOROV, MUSAFIR:  „Aducem colinda în casa omului, ritualuri, tradiții, obiceiuri care nu se pierd, dându-le viață și transmițându-le.”

„Crăciun Fericit, PRO TV!”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.