Au schimbat cagulele pe costumul lui Moș Crăciun și măștile de supereroi. Mai mulți angajaț ai Fulger „au descins” cu daruri la Institutul Oncologic din capitală, dar și la un spital din Comrat. Polițiștii au intrat pe geam, spre marea bucurie a copiilor.
Și în acest an, Superman, Bumblebee și Optimus Prime din brigada cu destinație specială „Fulger”, în frunte cu Moș Crăciun, au adus zâmbete pe fețele mai multor copii, care de sărbători sunt internați în spitale.
Super-eroilor le place să uimească și aleg calea mai puțin ușoară, așa că aceștia au intrat pe fereastră, folosind o scară.
Copiii au primit daruri, au dansat și s-au distrat. În același timp, angajații de la Inspectoratul Național de Securitate Publică au organizat o excursie pentru 40 de copii din centrul țării. Aceștia au putut să se urce la volanul mașinilor de poliție, iar unii au călărit.
„Vrem să aducem bucurie căldură și magie în sufletul fiecărui copil.”
Iar polițiștii din Orhei au împărțit daruri copiilor din opt familii, în cadrul unei operațiuni speciale.
„Atenție, efectiv! Se declanșează operațiunea fii lumină pentru ceilalți.”
Totul a fost pus la cale de subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției cu ocazia sărbătorilor de iarnă.