Două cazuri de agresiune asupra echipelor de asistență medicală urgentă au fost înregistrate în acest weekend. 

Potrivit CNAMUP,  primul caz a avut loc pe 21 februarie. O fată și un băiat de aproximativ 20 de ani au fost preluați de o ambulanță, după ce ar fi băut alcool într-un restaurant. Pe parcursul intervenției, tânăra a manifestat un comportament extrem de agresiv, insultând repetat personalul medical. Situația a escaladat grav în momentul în care aceasta a scos un topor și a încercat să lovească asistentul medical. 

Cadrul medical a reușit să imobilizeze brațul agresoarei și să o deposedeze de obiectul periculos, însă tânăra a lovit cu piciorul infirmiera. 

Un alt caz a avut loc la Nisporeni. Ambulanța a fost solicitată pentru un tânăr de 17 ani, cu motivul că a fost „bătut” într-un bar. În timpul examinării medicale, pacientul a manifestat un comportament violent și profund neadecvat, adresând injurii personalului medical. 

În ambele cazuri a fost solicitată poliția.