Opoziția și experții din societatea civilă au calificat audierile publice de azi de la Parlament, drept o mimare a încercării de a se găsi soluții. Sergiu Tofilat afirmă că audierile au fost mai mult formale. Pe de altă parte, opoziția parlamentară acuză Guvernul de eșec în asigurarea unei stabilități în domeniul energetic și spune că pregătește o moțiunea de cenzură împotriva executivului.

Publicat:03.12.2024, 19:52

Sergiu TOFILAT, EXPERT ENERGETIC:  „Acestea au fost audieri așa mai mult formale, pentru că nu s-au discutat lucruri concrete, probleme concrete. Nu-i formatul potrivit. Trebuie să fie un format unde se adună oamenii profesioniști, instituțiile responsabile și discutăm pas cu pas fiecare element ca să înțelegem în ce exect constau problemele și ce avem de schimbat, acolo a fost mai mult ca la, să nu zic ca la piața centrală, dar au fost discuții despre tot și despre nimic.”

Sergiu Tofilat susține că deși a avut mai multe întrebări nu a primit răspunsuri clare și spune că atâta timp cât nu se vor găsi soluții, iarna viitoare ne vom pomeni fix în aceeași situație. Opoziția parlamentară la fel a criticat modul în care au fost organizate audierile și a acuzat guvernarea că a transformat sectorul energetic într-un business, în detrimentul cetățenilor și al economiei țării.

Petru BURDUJA, DEPUTAT PSRM:  „Aceste discuții, până la urmă nu vor da nimic bun pentru Republica Moldova, pentru tariful scăzut  pentru cetățeanul simplu, deoarece vedem că discuția cumva a trecut într-un ping-pong.”

Socialiștii au acuzat guvernul de un eșec în asigurarea unei stabilități 
în domeniul energetic. În acest context, opoziția parlamentară anunță că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Recean, solicitând cabinetului de miniștri să răspundă pentru lipsa unor măsuri concrete care să apere interesul național și să asigure stabilitatea energetică a țării pe termen lung. Cei de la PAS au calificat acuzațiile socialiștilor drept politice.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.