Accident tragic la Falesti. O tanara de 22 de ani a murit dupa ce a fost spulberata de o masina pe o trecere de pietoni din localitatea Calugar. S-a intamplat aseara in jurul orei 19. Tanara tocmai se casatorise, iar sotul sau a plecat peste hotare pentru a aduna bani de nunta. Va avertizam ca urmeaza imagini care va pot afecta emotional.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum tanara asteapta sa traverseze pe zebra strada slab iluminata. Dupa o masina care nu i-a cedat trecerea, ea s-a angajat sa treaca drumul. La un moment dat, o alta masina, care se deplasa cu viteza, a spulberat-o, fara a frana. Impactul a fost atat de puternic, incat victima a fost aruncata la cativa metri, intr-un sant.
Silvia VETCU, OFITER DE PRESA IGP: „In urma impactului, tanara a decedat pe loc. Conducatorul auto a fost testat alcooscopic, iar rezultatul a aratat ca acesta nu era in stare de ebrietate. Pe cazul dat a fost pornita o cauza penala pentru incalcarea regulilor de securitate a circulatiei care a provocat decesul persoanei.”
Localnicii din satul Calugar spun ca sunt ingroziti de cele intamplate si ca trecerea de pietoni este una periculoasa.
„Mergea pe strada, iar masinile circulau cu viteza mare. A lovit-o si a aruncat-o in canal.”
„A venit cineva si a chemat dupa ajutor, dar nu mai aveai pe cine salva. Cumparatorii au iesit afara si au spus ca era groaznic.”
„Mai intai o masina a trecut cu viteza mare, apoi ea a traversat si a fost lovita de o alta masina, care din viteza a tarat-o pana aici.”
Soferul care a provocat accidentul este un barbat de 45 de ani, originar din Singerei. Acesta conducea un automobil de model Toyota, in care, potrivit martorilor, se afla sotia si copiii sai. Nimeni dintre ei n-a avut de suferit. Soferul inca nu a fost retinut.
„E tragic, dureros. Soferii nu cedeaza la trecerea de pietoni. Des merg cu viteza si nici nu asteapata ca oamenii sa treaca strada.”
„E groaza mare. Noi vrem sa avem camera de supraveghere. A fost grav, mortal.”
Potrivit localnicilor, tanara de 22 de ani s-a cununat recent, iar sotul sau a plecat peste hotare pentru a aduna bani de nunta. Si mama fetei este la munca, in afara tarii.
„Mama ei este in Italia. E tare greu, ce-i de facut. Ea locuia la mama soacra.”
„Sotul era plecat in strainatate, cu cineva din rude, ca sa faca bani pentru nunta.”
Inspectoratul General de Politie a lansat in mod repetat cu recomandari despre cum sa traversam strada in siguranta.
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: „Traversati strada doar la trecerile de pietoni. Daca o faceti pe timp de noapte, asigurati-va ca purtati o vesta sau o haina fluorescenta, iar daca nu o aveti, conectati o lanterna sau lumina de la telefon.”
Potrivit Inspectoratului National de Politie de la inceputul anului s-au produs 44 de accidente cu implicarea pietonilor, 9 dintre care au murit. Anul trecut, s-au inregistrat peste de 600 accidente, cu implicarea pietonilor, soldate cu 55 de decese.
In luna iulie au intrat in vigoare noile modificari ale Codului Contraventional, care prevad amenzi mai mari sau suspendarea permisului de conducere pentru soferii care depasesc limita de viteza sau care nu ofera prioritate pietonilor la treceri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

