Banca Nationala a Moldovei anunta intr-un comunicat de presa ca investigatiile preliminare privind presupusele nereguli financiare de la cele trei banci- Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank au fost finalizate.

Potrivit BNM, rezultatele preliminare ale companiei Kroll indica faptul ca in anii 2012-2014 “a existat un efort coordonat si ascuns pentru preluarea controlului asupra celor trei bancii, iar ulterior pentru a masca natura adevarata a tranzactiei a fost maximizat volumul de credite acordate." In rezultat “s-au inregistrat creante si credite dubioase in suma de 13, 3 miliarde de lei”, se mai arata in acelasi comunicat emis de BNM.


Totodata, BNM va organiza un nou concurs de selectare a unei altei companii internationale, pentru a efectua cea de-a doua faza a anchetei, scopul careia va fi “colectarea probelor necesare pentru a incepe recuperarea activelor”. Aceste actiuni insa, vor fi de lunga durata, precizeaza BNM.

Raportul Kroll despre situatia de la cele trei banci a fost prezentat ministrilor astazi, in sedinta de Guvern de la ora 08.00, care a avut loc cu usile inchise. Acesta insa nu a fost facut inca public.