Și animalele au nevoie de o atenție specială în perioada estivală. Canicula le epuizează mai ales pe cele cu blana lungă și deasă, așa că medicii veterinari recomandă să le scăpăm de păr. Cabinetele veterinare și saloanele special amenajate sunt pline, iar programările se fac din timp.
În această perioadă și animalele sunt afectate de caniculă, iar pentru cele cu blana lungă temperaturile din timpul verii sunt greu de suportat. Prin urmare, o tunsoare ajută aerul să circule prin blană, ajungând la piele iar animalul se răcorește. Bobiță este adus la salon o dată în lună pentru a se răsfăța, dar și pentru sănătatea lui.
Dorin LUPAN, ADMINISTRATOR SALON DE GROOMING: „Este foarte important pentru el să fie frezat la timp. În perioada mai caldă a anului noi recomandăm ca să fie frezat de la trei săptămâni, maxim patru.”
Tunsoarea nu ține de modă ci de nevoile patrupezilor.
Dorin LUPAN, ADMINISTRATOR SALON DE GROOMING: „O dată ce aduceți câinișorul vostru la noi la grooming sau chiar pisica, noi putem determina dacă el are o boală la piele, purici sau alte boli.”
Și pentru unele specii de pisici, tunsul este indispensabil, nu doar că lasă blană peste tot, dar și din motive de sănătate, așa că Mia este adusă la salon de câteva ori pe an.
Dorin LUPAN, ADMINISTRATOR SALON DE GROOMING: „Avem două specii de pisici cu părul mai lung și cu părul mai scurt. Noi recomandăm ca să le tundeți de 3-4 ori pe an pe cele cu părul mai lung și o dată sau de două ori pe an pe cele cu părul mai scurt.”
Deși specialiștii recomandă ca animalele să fie tunse cât mai des oamenii recunosc că nu prea o fac.
„Le dăm multă apă și ieșim mai dimineața la plimbarea la șase jumătate șapte, astăzi este o excepție pentru că este mai răcoare. Dacă le faci tunsoare crește blană mai multă.”
„Eu iată îi iau neapărat un vas pentru apă.”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

