În contextul în care Moldova fierbe la aproape 40 de grade, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat corturi de prim ajutor în toate localitățile din țară. La puncul amenajat în centrul orașului Bălți zeci de oameni au venit azi ca să bea apă sau să își măsoare tensiunea. În lipa aerului condiționat din aparatamente, oamenii s-au odihnit în parcuri sau pe plaje și s-au răcorit cu apă rece și înghețată.

Publicat:09.07.2024, 17:00

La orele amiezii, la Bălți mercurul din termometre a ajuns la 34 de grade. Chiar și așa, oamenii au ieșit la plimbări în parcurile din oraș. Pentru a putea face față caniculei, unii s-au răcorit cu înghețată sau cu apă rece.

„Mereu am apă rece cu mine.”

„Consumăm apă și cvas gustos. Dar cel mai bine este să bem ceai fierbinte, câte puțin și cu lămâie.”

„Consumăm apă, mâncăm înghețată și stăm acasă lângă aparatul de aer condiționat.”

Toropiți de căldură oamenii spun că așteaptă ca temperaturile să scadă.

„Am dubii că există oameni cărora le place vremea de afară. Trebuie să stăm cât mai mult la umbră, să ne hidratăm, să bem băuturi răcoritoare, pălării și umbrele.”

La Bălți, salvatorii au instalat în centrul orașului un cort unde oamenii se pot apropia pentru a se răcori cu un pahar cu apă sau pentru a-și măsura tensiunea.

Potrivit IGSU, astfel de corturi au fost instalate în toate raioanele țării. În contextul temperaturilor ridicate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să evite expunerea la soare, în special în orele amiezii. Cei mai vulnerabili sunt copiii mici, femeile însărcinate, persoanele în etate și cele cu boli cronice și cardiace. 

Pentru evitarea șocului termic și deshidratării organismului, oamenii sunt sfătuiți să consume apă și să poarte haine lejere de culori deschise. Totodată pentru a a preveni producerea incendiilor de vegetație și a cerealelor, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere, precum și a locurilor de agrement.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.