Săptămâna trecută, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost raportate 91 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în regiunea transnistreană.
Potrivit presei din stânga Nistrului, asta ar însemna de două ori mai mult decât săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 47 de cazuri.
În ultimul val de îmbolnăviri, în decembrie 2023, numărul de cazuri a ajuns la 276 de persoane într-o săptămână. Acest număr este mult mai mic decât în decembrie 2022, când au fost înregistrate peste 1500 de cazuri săptămânal.
La data de 7 august, în secțiile de boli infecțioase ale spitalelor din regiunea transnistreană erau internate 36 de persoane, inclusiv doi copii și doi pacienți în stare gravă. Decese nu au fost înregistrate.
Recomandări:
*Dacă este posibil, evitați locurile aglomerate;
*menține distanța socială de 1-1,5 m;
*aerisiți localul mai des;
*efectuarea tratamentului de dezinfecție a suprafețelor;
*spălați-vă mâinile mai des cu apă caldă și săpun sau tratați-le cu un antiseptic;
*atunci când strănuți, folosește șervețele de unică folosință;
*Când apar primele semne ale bolii, consultați un medic pentru examinare de laborator și începeți tratamentul. Stați acasă și nu vizitați locurile de studiu, de muncă și alte locuri pentru a nu infecta oamenii din jurul vostru.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


