Avocații familiei educatoarei de la Hîncești fac acuzații grave la adresa polițiștilor și procurorilor care se ocupă de dosar. Unul dintre reprezentanții legali ai familiei, Violeta Gașițoi, spune că în materialele dosarului ar fi găsit mai multe nereguli și urmează să depună o sesizare către Procuratura Generală și ministerul Afacerilor Interne.
Violeta GAȘIȚOI, AVOCATUL MAMEI EDUCATOAREI DE LA HÎNCEȘTI: „Din materialele dosarului rezultă că bănuitului ar fi trebuit cel puțin să-i fie deschis încă un dosar penal pentru abuz de putere, falsificarea unei semnături, iar poliția și procuratura au toate probele.
Organele de drept, acuzate de încălcări grave la locul faptei
Totodată, avocatul vine cu acuzații către polițiștii care au fost la locul faptei: „Ceea ce am constatat în dosar este revoltător. La cercetarea locului unde a fost găsit cadavrul, poliția a încălcat practic tot ce a putut încălca. Nu s-au respectat protocoalele elementare de conservare și colectare a probelor. Obiectele despre care autoritățile spun că ar fi fost găsite asupra victimei nu au fost sigilate ceea ce înseamnă că astăzi nu mai putem ști dacă acele probe au fost într-adevăr găsite aupra Ludmilei, dacă au apărut ulterior sau au fost scose”.
Avocatul: „Nu s-au ridicat probe biologice de pe haine. Ele nu mai există la dosar”
De asemenea, ea subliniază faptul că la locul faptei nu s-a făcut nicio măsurare: „Nu s-a încercat măcar să se stabilească de unde și cum a căzut victima sau dacă a fost împinsă sau femeia era decedată. Se puteau face reconstituiri, calcule, verificări tehnice, cercetări serioase, dar nu s-a făcut. Nu s-au ridicat probe biologice de pe haine. Ele nu mai există la dosar. N-am văzut niciun proces verbal de ridicare, de sigilare. Nu vom mai putea afla niciodată dacă pe aceste haine există ADN-ul altor persoane”.
Ce ține de cererea de exhumare, avocatul menționează că aceasta va trebui să fie modificată: „Noi avem nevoie de exhumare imediată”.
Se cere deschiderea unui dosar suplimentar pentru abuz de putere
De asemenea, Gașițoi a mai adăugat că ar mai trebui deschis un dosar penal suplimentar pentru abuz de putere, motivând că bănuitul s-a apropiat de victimă la locul faptei, ceea ce ar fi o încălcare gravă: „Este interzis ca pe locul unde a fost găsit cadavrul, persoane civile să se apropie de corp. De către bănuit a fost făcut abuz de putere. Acesta a vorbit fără să-și dea seama și chiar a prezentat probe abuzului”.
Potrivit avocatului, în acest dosar lucrează 10 persoane, 5 procurori și 5 ofițeri de urmărire penală: „În realitate, cauza stă mai mult pe loc”.
Reacția poliției
Contactat de PRO TV, șefa Secției Comunicare și Protocol, Diana Fetco, ne-a comunicat că toate acțiunile procesuale în asemenea cazuri sunt coordonate și gestionate de procurori: „Aceste întrebări trebuie adresate procuraturii, care are în gestiune dosarul și poate divulga date care nu vor periclita ancheta. Ce ține de persoane civile care au fost la fața locului, pot doar să remarc că în asemenea cazuri este interzisă categoric apropierea persoanelor civile, dar pe civil pot fi și medicul legist, și ofițerul de investigații”.
Am solicitat o reacție și de la Procuratura Generală, iar responsabilii de acolo ne-au spus că nu comentează.
Până în prezent, au fost audiate peste 30 de persoane, fiind ridicate pentru expertiză telefoanele celor doi soți și a fost investigat un presupus bilet de adio. Educatoarea din Hîncești a fost găsită fără suflare pe 3 martie. Cazul a șocat opinia publică iar pe internet au apărut mai multe postări în care se vorbește despre faptul că femeia ar fi fost victima abuzului domestic. După tragedie, soțul victimei și-a dat demisia și a fost exclus din partidul PAS.

