9 din cei 12 angajați de la două centre de apel din Chișinău care au fost reținuți pentru fraude informatice și escrocherii de 9 milioane de lei, au fost plasați în arest. 7 învinuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar 2 învinuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 20 de zile. În privința celorlalți reținuți, instanța urmează să examineze sâmbăta demersurile procurorilor PCCOCS.

Publicat:20.12.2024, 19:05

Pe 18 decembrie, doisprezece angajați de la două centre de apel din Chișinău au fost reținuți pentru fraude informatice și escrocherii de 9 milioane de lei, în urma a 35 de percheziții. Aceștia se dădeau drept comercianți de autocamioane, automobile de epocă și ambarcațiuni maritime, iar după ce primeau banii nu mai răspundeau la apelurile victimelor.

Pentru a deghiza proveniența banilor, membrii grupului redirecționau mijloacele financiare pe conturile diferitor persoane aflate în zone off-shore, după care acestea erau convertite în crypto-monedă și stocate pe portofele electronice. Ulterior, folosind contracte fictive de împrumut, banii intrau în conturile membrilor grupului. 

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe relevante anchetei, mijloace financiare în diferită valută și patru automobile de lux.

Citeste si : 12 angajați de la 2 centre de apel din Chișinău au fost reținuți pentru fraude informatice și escrocherii de 9 milioane de lei - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.