În acest an au fost obținute un număr record de 731 de medalii la o serie de competiții olimpice, paralimpice și neolimpice, la diverse categorii de vârstă. Iar unii sportivi au adus de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 o medalie de argint și cinci medalii de bronz.
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Educației, anul 2024 a fost unul record pentru sportul moldovenesc, cu un număr impresionant de 31 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris, comparativ cu 21 de sportivi la ediția precedentă de la Tokyo.
Printre cele mai notabile rezultate obținute la Jocurile Olimpice se numără medaliile de bronz câștigate de Denis Vieru și Adil Osmanov la judo, marcând o premieră pentru țară. De asemenea, Anastasia Nichita a scris istorie, cucerind medalia de argint, în timp ce Serghei Tarnovschi, campion european și mondial, a adăugat o medalie de bronz la palmaresul său.
La Jocurile Paralimpice, sportivii moldoveni au obținut primele medalii din istorie. Ion Basoc a câștigat medalia de argint la para judo, iar Oleg Crețul a obținut bronzul. Aceste rezultate reprezintă un moment de referință pentru sportul paralimpic din Republica Moldova.
Guvernul a oferit 33 milioane de lei pentru sportivi, antrenori, medici și maseuri, recunoscând astfel contribuția întregii echipe.
Prezentă la eveniment, șefa statului a subliniat importanța sportului pentru imaginea țării și pentru formarea unei generații sănătoase și determinate.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Fiecare medalie obținută de voi contribuie la promovarea imaginii pozitive a țării noastre pe plan internațional. Fiecare dintre voi este un ambasador al valorilor noastre naționale. Ați demonstrat lumii că Moldova este o țară plină de talent și potențial. Ați demonstrat că Moldova poate! Realizările voastre ne-au umplut de mândrie și îi inspiră pe mulți copii și tineri să viseze și să muncească pentru ca să ajungă și ei campioni. Vă felicit din numele tuturor cetățenilor, aveți respectul și recunoștința noastră, aveți aprecierea întregii țări!”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.