Centrul de Monitorizare a Traficului deschis saptămâna trecută la Chișinău, deja s-a apucat de treabă. Prima sarcină primită de la autoritățile locale a fost cea de a testa virtual impactul prelungirii principalei artere de circulație din sectorul Ciocana, și anume a bulevardului Mircea cel Bătrân, până la strada Bucovinei. Și asta pentru a fluidiza traficul din zonă. Analizele preliminare arată că implementarea acestei soluții nu este tocmai eficientă dacă nu va veni la pachet cu alte modificări.

Publicat:30.11.2024, 18:15

Despre faptul că bulevardul Mircea cel Bâtrân va fi extins până la strada Bucovinei, ceea ce presupune peste un kilometru de drum, autoritățile locale vorbesc de mai bine de 10 ani. Pentru a testa cât de eficientă este această soluție, Direcția Mobilitate Urbană a apelat la Centrul de Monitorizare a Traficului deschis saptămâna trecută, la Chișinău.

Vladimir BUTÎRSCHI, MANAGERUL CMT:  „Noi avem un soft special în care putem să testăm propunerile și soluțiile în mediul virtual înainte de a implementa oricare intervenție în infrastrastructură sau a servicilui de transport public.”

Cu ajutorul aplicației, specialiștii în domeniul transportului au simulat prelungirea arterei.

Roman COZMA, CONSULTANT TRANSPORT, CMT:  „În partea stângă noi avem modelul de bază, care este modelul pentru orașul Chișinău și fluxul de transport pentru anul 2023, iar în partea dreaptă este deja o soluție propusă, simulată.”

Preliminar se observă o creștere semnificativă a traficului în zona prelungită. Zilnic porțiunea ar putea fi traversată pe ambele sensuri de circulație de circa 10 mii de mașini. Se va atesta un flux sporit și pe strazile din preajmă.

Roman COZMA, CONSULTANT TRANSPORT, CMT:  „Soluția asta nu este una eficientă. Este necesar de propus soluții adăugătoare, precum semafoare inteligente, ar fi o soluție bună pentru a fi decongestionat cât de cât aceste artere. Doi - transportul public, probabil prelungirea transportului public. Urmează să ne mai gândim la soluții, care ar putea să vină cu îmbunătățirea situației.”

Totodată, softul poate crea scenarii pentru a vedea în timp real impactul acestora, cum ar fi ajustarea unor benzi de circulație, schimbarea limitei de viteză pe anumite sectoare de drum sau modificarea itinerarelor transportului public. Specialiștii au încercat să testeze virtual cum Chișinăul poate scăpa de ambuteiaje și au venit cu câteva sugestii.

Roman COZMA, CONSULTANT TRANSPORT, CMT:  „Crearea benzilor dedicate pentru transport public și anume prelungirea acestora ca ele să fie interconectate între toate sectoarele, crearea unei linii BRT ceea ce înseamnă Bus Rapid Transit, este o linie separată, care se preia din practicile europene, este o linie care permite circularea în ambele direcții a transportului public pe o anumită arteră de drum.”  

Angajații Centrului pot monitoriza în timp real imaginile de pe camerele de supraveghere instalate lângă cele trei semafoare inteligente existente în Chișinău. Iar după ce datele sunt analizate specialiștii pot recomanda schimbarea parametrilor de funcționare a acestora.

Anatolie MOSORETI, OPERATOR, CMT:  „Timpul maximal de preleungire este de 90 de secunde pe bulevardul Dacia, minimum de 20 de secunde. Noi avem un interval de 70 de secunde când aparul de trafic poate lua o decizie de a aprinde sau de a stinge semnalul permisiv.”

După fiecare analiză, concluziile vor fi comunicate autorităților publice locale cu titlu de recomandare. Iar responsabilii vor decide daca vor ține cont de ele. Crearea și echiparea Centrului face parte din proiectul european „MOVE IT like Lublin”, în baza unui parteneriat dintre primăria municipiului Chișinău și primăria orașului Lublin din Polonia. Bugetul total al proiectului este de 3,5 milioane de euro.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.