Calea Ferată din Moldova a venit cu precizări și explicații, după ce feroviarii au avertizat ieri că vor ieși la proteste dacă nu li se vor achita restanțele salariale, dar și după ce la începutul lunii au anunțat că circulația a două trenuri suburbane a fost anulată.
„În prezent ÎS “Calea Ferată din Moldova” se confruntă cu dificultăți financiare fără precedent. Acesta este unul din motivele de bază a anulării circulației trenurilor suburbane pe rutele Bălți-Rogojeni și Chișinău-Bender. În traficul national feroviar rămâne în circulație trenul pe ruta Chișinău-Ungheni. În lipsa resurselor financiare bugetare pentru compensarea operării serviciilor de transport călători, ÎS “Calea Ferată din Moldova” este limitată în capacitatea de a întreține materialul rulant necesar operării curselor suburbane de pasageri. Doar pe parcursul anului precedent serviciile de transport călători pe rutele naționale a adus întreprinderii pierderi în sumă de circa 94,6 milioane lei”, explică cei de la CFM.
Totodată, instituția susține că restanțele salariale au fost achitate angajaților pentru luna iulie 2024 și sunt în proces de achitare, reieșind din mărimea surselor financiare provenite în urma transportului de mărfuri.
„Constatăm acumularea restanțelor salariale în sumă de circa 162,9 de milioane de lei, create în rezultatul scăderii esențiale a fluxului de mărfuri și pasageri, în contextul situației din regiune, create în rezultatul războilui din Ucraina, care a dus la practic stoparea tranzitului pe calea ferată din Moldova a mărfurilor ucrainene spre Uniunea Europeană și invers și redirecționarea de către Căile ferate ucrainene a mărfurilor spre porturile maritime Odesa și Ismail”, se mai arată în comunicatul CFM.
Responsabilii mai spun că asupra situației și-a lăsat amprenta și seceta din vara anului 2024, care a redus simțitor roada de cereale, ce traditional se transporta pe calea ferată din țară.
„Administrația CFM este în căutare de soluții pentru a remedia situația economico-financiară a întreprinderii, inclusiv a acoperi cheltuielile operaţionale, restanţele salariale, întreținerea infrastructurii şi plățile obligatorii la bugetul de stat”, a concis Calea Ferată din Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.