Cinci copii, împreună cu părinții lor, au rămas pe drumuri după ce casa în care locuiau a ars complet, transmite tvn.md.

Publicat:18.10.2024, 08:40

Incendiul a izbucnit dimineața, iar mama împreună cu mezina, care erau acasă, au scăpat ca prin minute nevătămate.

Vladimir POPA, LOCUITOR SATUL BĂLĂȘEȘTI, SÎNGEREI:„A rămas soția și cu fata în casă. Noi am ajuns la lucru, când văd, de aici mă sună și îmi spun că arde casa. Înapoi repejor. Deja șeful s-a urcat în mașină și fuga ne-a adus înapoi, mi-a părut că e o glumă, dacă dimineață am luat băiatul și ne-am pornit la lucru. Când am ajuns înapoi pompieri, toți aici, eu am rămas șocat. Doamne ferește. Au rămas pe drumuri toți, iată acum îmi trebuie materiale de construcții, cu ce să intru eu în iarnă, aici trebuie să fac totul din nou. Poate un mic ajutor, că e…”

Pentru a avea unde se adăposti, familia are nevoie în primul rând de materiale de construcții: foi de ardezie, lemn, ciment, nisip.

Vladimir POPA, LOCUITOR SATUL BĂLĂȘEȘTI, SÎNGEREI: „Este fata de 16 ani, băiatul 14-15 ani, șap merge băiatul de clasa a treia, fata clasa a doua și asta micuță care este acum de o lună și ceva. Ea dormea cu fata aici și în acest timp când ea a dat să iasă afară a văzut fum și fuga a luat fata și când a dat să deschidă ușa la bucătărie, a izbucnit incendiul acesta. A fost făcut-ă reparație, dar dacă așa a fost. Și frigider și mobilă, totul a ars. Ce să facem acum. Am muncit mult, am muncit mult timp, dar ce să facem dacă asta e, am avut de toate în casă, dar a ars totul. Nu am nimic absolut. Eu nu vreau să stau pe drumuri, este iarnă, sunt copii mici, eu ca eu, pot să-mi iau geanta și mă duc, dar ei ce o să stea pe drumuri.”

Administrația publică locală a luat deja în vizor acest caz.

Elena NEAGA, PRIMAR SATUL  BĂLĂȘEȘTI, SÎNGEREI:„Situația este foarte gravă, ținând cont că familia este numeroasă și chiar nu avem nicio locuință în care am putea să-i plasăm temporar, doar cu excepția faptului că este o prietenă de familie care s-a oferit să-i ajute. Chiar ieri, în momentul incendiului s-a deplasat și specialistul în protecția copilului de la asistența socială. Imediat am emis dispoziția de a se lua cazul la evidență. Evident că vor beneficia de suport, sprijin familial fiecare copil. Pe lângă asta vor fi redirecționați spre ajutor social, totodată, ieri pe ordinea de zi a ședinței care urmează a consiliului local am inclus și cererea dumnealor de a e acorda un suport financiar din partea primăriei. Este un buget limitat, dar din puținul pe care îl avem o să încercăm să fim alături de ei.”

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit de la soba de la care se încălzea casa.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.