Cinci foști polițiști de la “Fulger” au fost condamnați la închisoare pentru maltratarea minorilor. Sentința vine la 11 ani de când au avut loc cazurile de tortură. Implicat în aceste acțiuni a fost și un comandant de grupă în brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, care a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Inculpații nu și-au recunoscut vina.
Potrivit procurorilor, acțiunile au avut loc în 2013, când cei 5 polițiști au fost dislocați în raionul Rîşcani. În septembrie, comandatul grupei, împreună cu cei 4 colegi ai săi, l-a chemat pe un minor şi în timpul discuţiei cu acesta, l-a întrebat unde se află un alt elev. Din cauza că minorul nu i-a răspuns, comandantul l-a lovit cu pumnul în față.
Violina MORARU, COMUNICATOR, PROCURATURA GENERALĂ: ”Înculpatul, fiind însoţit de către alt inculpat, l-a chemat pe un alt elev şi, numindu-l cu cuvinte necenzurate, l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei. Ulterior, toți 5 s-au îndreptat spre stadionul din preajmă. Făptașii l-au doborât la pământ, l-au maltratat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. Ulterior, răsucindu-i mâinile la spate, l-au condus cu forţa în cămin, unde au continuat să îl maltrateze.”
În acest timp, un alt polițist a luat arma din dotare și a împușcat în tavan. Ulterior, în timp ce copilul se afla la perete, individul l-a împușcat în piciorul stang și l-a electrocutat cu un aparat cu electroșoc.
Violina MORARU, COMUNICATOR, PROCURATURA GENERALĂ: ”Într-un alt episod infracțional comis cu o zi mai devreme, inculpatul, fiind echipat cu arma din dotare, după ce un ofițer de patrulare a oprit un automobil, s-a apropiat de acesta şi fără vreo solicitare l-a scos din automobil pe şofer, rupându-i tricoul. L-a imobilizat, lovindu-l cu picioarele.”
Comandantul grupei a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Bălți la 9 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pentru 11 ani. Alți 3 inculpați au fost condamnați la 8 ani de închisoare. Unuia dintre învinuiți i-a fost stabilită pedeapsa de 8 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 10 ani. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

