Comuniștii și socialiștii acuză Guvernul că ar face campanie electorală pentru susținerea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, din banii statului. Aceștia anunțat azi în plenul Parlamentului că vor sesiza Procuratura Generală, după ce zilele trecute au cerut Comisiei Electorale Centrale să se pronunțe referitor la acțiunile executivului miniștrilor. Cei de la PAS susțin că integrarea europeană este un proiect de țară și un obiectiv strategic pe care guvernarea și l-a asumat.
Schimbul de replici dintre opoziție și partidul de guvernare a avut loc la începutul ședinței Parlamentului, după ce Vlad Bătrîncea a cerut să fie chemat în plen premierul.
Vlad BĂTRÎNCEA, VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI, BCS: „Audierea domnului Recean, prim-ministrul Republicii Moldova cu privire la gestionarea mijloacelor financiare publice din bugetul de stat de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova pentru promovarea mesajelor cu scop electoral în formă de billbouarduri, spoturi, alte materiale informative, precum ziare și altele.”
Socialiștii susțin că aceste acțiuni ar fi contrare legislației.
Vlad BĂTRÎNCEA, VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI, BCS: „Cancelaria de stat este o autoritate publică care în conformitate cu legea este responsabilă de organizarea activității Guvernului și nu poate participa în cadrul campaniilor electorale. În aces sens deputații fracțiunii noastre astăzi depun demersul la Procuratura Generală.”
Propunerea socialiștilor a fosr respinsă, iar replica celor de la PAS nu s-a lăsat așteptată.
Doina GHERMAN, VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI, PAS: „Noi de fiecare dată am spus și spunem astăzi încă o dată că integrarea europeană este un proiect de țară. Mai mult decât atât integrarea europeană este un obiectiv strategic asumat de către guvernarea pro-europeană de la Chișinău. Or, noi pentru asta am primit votul cetățenilor Republicii Moldova.”
Am solicitat o reacție și din partea Guvernului, dar deocamdată nu am primit un răspuns. Acum două zile socialiștii au mers la CEC și au cerut explicații referitor la posibila „utilizare a resursei administrative” de către guvernare pentru promovarea referendumului din 20 octombrie. Instituția nu a reacționat deocamdată. Înaintea socialiștilor cu astfel sesizări au mers la CEC reprezentanții Mișcarii Alternativa Naționale a primarului de Chișinău, Ion Ceban, dar și reprezentanții blocului „Victorie”, creat de fugarul Ilan Șor, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare pentru implicare în furtul miliardului.

