Construcția unor rețele de gaz în localitățile afectate de deconectări, aflate în zona de securitate, poate dura până la 9 luni în condiții normale și 3 luni în situații expeționale. Declarația a fost făcută de șeful interimar Moldovagaz, Vadim Ceban în cadrul unei emisiuni de la realitatea.md. Ieri, în cadrul unei vizitei oficiale la Varnița, autoritățile au anunțat că și conctrucția rețelelor electrice pentru satele Varnița și Copanca va dura mai binde de 4 luni.
Vadim CEBAN, ȘEF INTERIMAR LA MOLDOVAGAZ: ”Perioada maximă de la inițierea proiectului până la finalizare este de la 6 până la 9 luni. Asta într-o situație standart. Noi vorbim acum de o situație excepțională și eu cred că în termen de 3 luni de zile maxim putem racorda. Chiar astăzi lucrează colegii mei și proiectarea deja se începe.”
Potrivit lui Vadim Ceban, lucrările vor dura atât pentru că sunt complexe și presupun traversarea râului Nistru.
Vadim CEBAN, ȘEF INTERIMAR LA MOLDOVAGAZ: ” Aceste lucrări sunt efectuate de către companii specializate. La moment din regiune sunt doar companii din România care pot executa aceste lucrări. Ne vom adresa și lor și în dependență de asta, ne vom adapta la situația din teren.”
Moldovagaz urmează să construiască aproape 64 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor pentru localități din Zona de Securitate și malul drept al Nistrului, dar și două traversări subacvatice ale râului Nistru. Compania anunță că a înaintat la ANRE, un plan de dezvoltare în acest sens. Astfel, ar urma să fie construite rețele pentru presiune înaltă în satele Fîrlădeni, Hagimus, Copanca, Hîrbovăț, Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Varnița, Cocieri, Vasilievca, Corjova și Roghi, în care locuiesc circa 12 mii de consumatori de gaze naturale.
În cadrul vizitei de ieri la Varnița, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a anunțat că și construcția rețelelor electrice în localitățile din zona de securitate, care se confrunta cu deconectări de energie, provocate de lipsa gazului în regiunea transnistreană, va dura mai bine de 4 luni.
Oleg SEREBRIAN, VICEPRIM-MINISTRU PENTRU REINTEGRARE AL REPUBLICII MOLDOVA: ”Va dura 3-4 luni. Este vorba de investiții destul de mari, dar și de lucrări de priectare și lucrări de teren de durată. Au fost și reprezentanții companiilor de energie electrică și de gaz care au spus că sunt și niște protocoale de lucru care pot fi îngreunate de situația meteo, e totuși o perioadă de iarnă, dar vom face aceste lucrări cât de repede vom putea.”
Luni, premierul a anunțat că cele 14 localități din Zona de Securitate, care sunt controlate de autoritățile de la Chișinău, dar suferă din cauza crizei energetice din regiunea transnistreană, ar urma să fie asigurate cu energie electrică și gaze naturale din dreapta Nistrului. Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Atunci, Dorin Recean spunea că lucrările vor dura minim 10 zile pentru Copanca și 25 de zile pentru Varnița.