Un bărbat de 53 de ani a fost trimis în judecată, după ce a organizat și convins timp de cinci ani de zile mai multe fete să presteze servicii sexuale oamenilor de afaceri, sportivilor și persoanelor cu trecut criminal, într-o saună din Chișinău
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, faptele au avut loc din 2016 până în 2021, în sauna din curtea casei a învinuitului.
Acesta suna pe Telegram cele șapte fete care atunci aveau vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, pentru a veni să presteze servicii sexuale clienților.
Clienții ar fi fost oameni de afaceri, sportivi și persoane cu trecut criminal. Învinuitul le recruta pe victime prin diferite metode, una din ele fiind abordată inițial chiar după ce-i vizitase sauna cu prietenul, în calitate de clientă. Deși aceasta atunci refuzase, proprietarul saunei a contactat-o din nou într-o perioadă în care nu avea bani și a convins-o.
La solicitarea PCCOCS, asupra saunei evaluate la circa 650.000 lei a fost aplicat sechestru, în vederea eventualei confiscări în folosul statului, după pronunțarea sentinței.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.