Covoare tradiționale, port popular și voie bună, de toate au fost la cea de-a 9-a ediție, festivalului Național al Covorului, desfășurat în satul Mihăileni, raionul Rîșcani. Meșterii populari din toată țara și-au etalat măiestria și au adus la eveniment cele mai frumoase covoare și au organizat și un master-class de țesut la stative. Vor să păstreze vie tradiția, spun oamenii, dar și meșteșugul popular.
În covoare noi țesem doruri și bucurii.
E o plăcere sufletească.
Parcul din satul Mihăileni s-a transformat într-un atelier de țesut covoare în aer liber. Din lână naturală, cu elemente tradiționale și viu colorate, covoarele scoase din ladă au prins din nou viață.
Parascovia SPÎNU, MEȘTER POPULAR BARABOI, DONDUȘENI: „Am apucat tradiția de la părinți, de la mama mea. Mi-a plăcut și țes până-n ziua de astăzi. Lemnele sunt ale mele, iar aceste două covoare le-am țesut vara aceasta. Astfel, mai bine de jumătate de secol, mătușa Paraschiva, din satul Baraboi, raionul Dondușeni, transformă firele de ață, în opere de artă.”
Tot de la strămoși a învățat a țese și a toarce Veronica Cojocari. La eveniment a adus și fusul, pe care l-a mânuit cu dibăcie.
Veronica COJOCARI, MEȘTER POPULAR, BARABOI: „Avem covorul păunița, a fost țesut acum 40 de ani, pe când încă mai țeseam câte 3 covoare pe iarnă. Am țesut căpșuna, iată aici puteți vedea spicele și căpșunele.”
Cu diferite ornamente, modele și culori, covoarele au strălucit prin diversitate. Acestea, de exemplu, sunt țesute din lână nevopsită.
Parascovia PASAT, MEȘTER POPULAR USTIA, GLODENI: „În acest covor avem busuiocul. Cu el ne naștem și ne însoțește până la moarte, e floarea moldovenilor.”
Vizitatorii au apreciat cu admirație meșteșugul și tradițiile de altădată.
„Este foarte frumos, prima dată vin la un astfel de eveniment.”
„Ținem la tradiție și portul nostru popular, pentru că, cât vom păstra obiceiurile, vom fi vii ca neam.”
Meșterii populari susțin că astfel de evenimente sunt binevenite, întrucât păstrează tradiția și pot împărtăși din frumusețea covoarelor.
„Păstrăm tradiția, pentru că dacă nu s-ar mai organiza astfel de festivaluri, nu știu cum am putea să arătăm ceea ce pot face mâinile noastre.”
Valerian CECAN, PRIMAR MIHĂILENI, RÎȘCANI: „Promovăm meșterii atât din localitate, dar și din localitățile vecine, din cadrul Răutul de Sus, Drumul Gospodarilor, dar și Calea Răzeșilor din România.”
Festivalul Național al Covorului din satul Mihăileni se află la cea de-a 9-a ediție.