Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul fostului președinte al instanței, Ion Druță, împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în care contesta soluția pronunțată de Curtea de Apel Centru.
Acesta a solicitat anularea deciziei de pornire a „urmării penale, reținerea, aducerea silită, arestarea, perchiziționarea și atragerea la răspundere penală” în privința sa, în contextul unui dosar în care este acuzat de îmbogățire ilicită. Dosarul se află pe rolul instanței de fond din iulie 2022, transmite anticoruptie.md.
Cazul a început în 2019, când, la 24 octombrie, CSM a ridicat imunitatea președintelui CSJ. În aceeași zi, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, împreună cu angajații Centrului Național Anticorupție (CNA), au efectuat percheziții la biroul lui Ion Druță. În urma acestora, au fost găsite documente care indicau implicarea sa în activități ilegale și în manipularea unor dosare de rezonanță.
În 2021, Curtea de Apel a anulat hotărârea CSM din 24 octombrie 2019, iar ulterior, CSJ a admis recursurile depuse de CSM și Procuratura Generală. Cauza a fost rejudecată, iar cererea lui Druță a fost respinsă ca neîntemeiată.
În prezent, procesul în care Ion Druță este învinuit de îmbogățire ilicită continuă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce urmărirea penală a avut mai multe perioade de stagnare între 2019 și 2022.
În cadrul procesului, judecătoarea Renata Popescu-Balta a dispus cercetarea corpurilor delicte, iar procurorii anticorupție continuă să adune probe.
Conform rechizitoriului, între 2014 și 2019, în perioada în care Druță ocupa funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul rudelor sale, acesta ar fi obținut bunuri imobile în valoare de 4,5 milioane de lei.
De asemenea, prețul real al acestor bunuri ar fi fost de 12,7 milioane de lei, ceea ce depășește considerabil veniturile sale legale, care s-au ridicat la 831.359 de lei, respectiv 608.978 de lei pentru soția sa.
În urma perchezițiilor, au fost puse sub sechestru mai multe bunuri, inclusiv cinci încăperi nelocative și un autoturism, în valoare totală de 12,7 milioane de lei.
Ion Druță, numit președinte al Curții Supreme de Justiție în mai 2018, a fost implicat în mai multe decizii controversate pe parcursul mandatului său. Printre acestea, se numără decizia din 2018 de invalidare a alegerilor primarului ales Andrei Năstase și o hotărâre din 2015, care a obligat Ministerul Finanțelor să plătească unei companii de construcții pentru demolarea Stadionului Republican, în ciuda faptului că firma respectivă fusese aleasă fără licitație publică.