Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, cele mai multe voturi le-ar acumula Maia Sandu, fiind urmată de Alexandr Stoianoglo, Renato Usatîi, Irina Vlah și alți politicieni. Asta arată datele unui sondaj realizat de CBS Research la comanda Comunității WatchDog. În cazul unui scrutin parlamentar, imaginea în legislativ nu s-ar schimba foarte mult, ar intra aceleași partide care sunt și în prezent, iar diferența ar fi doar în numărul de mandate pentru fiecare formațiune. Studiul arată însă că numărul de indeciși pentru alegeri parlamentare este în creștere față de acum trei luni.

Potrivit sondajului, intenția cetățenilor de participare la scrutinul prezidențiale este ridicată. 76,4% dintre respondenți au declarat că vor participa cu siguranță la alegerea președintelui. Alți peste 13 la sută au indicat că este posibil să participe. 

Dacă scrutinul ar avea loc duminica viitoare, Maia Sandu ar acumula cele mai multe voturi, peste 35 la sută, procentajul fiind puțin mai ridicat față de datele aceluiași sondaj din luna aprilie. Urmează candidatul susținut de socialiști, Alexandr Stoianoglo, cu 9,9%, apoi Renato Usatîi, cu aproape 7%, și Irina Vlah, cu mai puțin de 6%. 

Alți potențiali candidați ar acumula sub 5 la sută din voturi. 18 la sută din respondenți au spus că nu au decis pentru cine vor vota, aproape 3 procente nu au știut sau nu au vrut să răspundă, iar peste 3 la sută susțin că nu ar participa la alegeri.

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și ar candida următorii concurenți, pentru cine ați vota?

Maia Sandu – 35.5%

Alexandr Stoianoglo - 9.9%

Renato Usatîi – 6.8%

Irina Vlah - 5.8%

Vasile Bolea – 4.4%

Ion Chicu - 3.0%

Igor Dodon - 1.9%

Vasile Tarlev - 1.8%

Ilan Sor – 1.4%

Octavian Ticu – 1.3%

Andrei Năstase – 1.2%

Vlad Filat - 0.7%

Ion Ceban – 0.4%

Victoria Furtuna – 0.3%

Vladimir Voronin - 0.3%

Natalia Morari - 0.2%

Tudor Ulianovschi - 0.2%

Valeriu Plesca - 0.2%

Alexandru Arseni – 0.0%

Altcineva - 0.1%

Nu am decis pentru cine voi vota – 18.2%

NȘ/NR - 2.8%

Nu aș participa la alegeri - 3.6%

În cazul alegerilor parlamentare trei partide ar accede în parlament. Este vorba de PAS, PSRM și blocul Victorie, creat de fugarul Ilan Șor la Moscova. Adică imaginea legislativului de acum nu s-ar schimba foarte mult, fiind vorba doar de o diferență a numărului de mandate distribuite fiecărei formațiuni. Alte partide, precum PCRM, PN sau PDCM nu ar trece pragul electoral. Studiul atestă o creștere considerabilă față de sondajul din aprilie 2024 a numărului de indeciși pentru alegeri parlamentare. Dacă în sondajul de acum 4 luni erau 19,2%, acum sunt 26,5%, iar aproape 10 procente fie nu vor participa la alegeri, fie nu au vrut să răspundă.

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, cu ce partid ați vota?

PAS – 28.4%

PSRM – 10.1%

Blocul „Victorie” - 8.1%

PCRM - 4.3%

PN - 3.5%

PSDE - 2.8%

PDCM - 1.7%

PVM – 1.7%

Blocul Împreună – 1.3%

MAN - 0.8%

Alt partid - 0.7%

Nici un partid /Nu aș merge la alegeri - 7.7%

Nu știu / Nu am decis - 26.5%

Nu răspund - 2.3%

Sondajul, autorizat de Comisia Electorală Centrală prin Hotărârea nr.2719 din 20.08.2024, a fost realizat de CBS Research la comanda Comunității „WatchDog.MD”, cu suportul Open Society Foundation, pe un eşantion de 1011 persoane și are o eroare maximală de +2,6%. Datele au fost colectate prin metoda interviu telefonic moderat de intervievator, în perioada 20-23 august 2024.