Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă a venit zilele trecute cu precizări privind starea de urgență declarată de Parlament, după ce mai mulți deputați continuă să sugereze ca ar exista anumite probleme.

Publicat:23.12.2024, 12:06

Vodă a precizat că este surprinzător faptul că anumiți parlamentari din opoziție, deși au participat la dezbaterile din Parlament și au avut acces la proiectul legii, continuă să sugereze existența unor probleme legate de starea de urgență declarată de Legislativ. 

Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI:  „Guvernul a solicitat această măsură pentru a gestiona riscurile unei crize umanitare în regiunea transnistreană, iar această decizie a fost explicată clar de premier.”

El a adăugat că starea de urgență este un instrument prevăzut de legislația Republicii Moldova pentru gestionarea situațiilor de criză și că Guvernul a abordat transparent subiectul, atât în ședințele interne, cât și în Parlament. 

Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI:  „Premierul a explicat motivele acestei decizii, iar comunicatul de presă a fost publicat imediat după adoptarea măsurii, oferind claritate cetățenilor.”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai menționat că scopul instituirii stării de urgență a fost protejarea cetățenilor și asigurarea autorităților cu pârghiile necesare de acțiune pentru a răspunde provocărilor actuale. De asemenea, a subliniat că majoritatea parlamentarilor, inclusiv cei din opoziție care au votat împotrivă, au susținut această măsură pentru a proteja populația și a gestiona situația de criză.

Din 16 decembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în energetică, care va fi valabilă pentru cel puțin două luni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508