De frica de a fi mobilizați și trimiși pe front, mii de ucraineni fug din țara lor în Moldova. Numărul celor care au ajuns în țara noastră în acest an a crescut semnificativ, spun autoritățile. Peste 18 mii de bărbați ucraineni au fost documentați pentru migrație ilegală, de aproape două ori mai mulți decât anul trecut. Doar 7 mii dintre aceștia au cerut azil, restul fiind în tranzit în drum spre alte țări din Europa.
Ascunși în saltele, dube sau camioane frigorifice, mii de bărbați ucraineni au ajuns în acest an în țara noastră. Unii au fost surprinși înotând pe Nistru, iar alții mergând pe jos prin păduri.
În luna august, un număr record, de 48 de ucraineni, au fost prinși în timp ce intenționau să intre ilegal în Moldova.
Ajunși pe teritoriul țării noastre bărbații ucraineni solicită azil. Procedura începe în sectoarele poliției de frontieră.
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „Cererile depuse în adresa Poliției de Frontieră sunt expediate spre gestionarea IGM, respectiv străinului i se eliberează adeverința provizorie, valabilitatea căreia este de 48 de ore.”
Ulterior ucrainenii se prezintă la oficiile Inspectoratului pentru Migrație unde primesc un document temporar, cu care se identifică drept solicitanți de azil. Acest act se prelungește la fiecare 30 de zile până la o decizie finală. Procedura durează maxim nouă luni, timp în care solicitanții de azil pot duce o viață normală, având acces la educație, la asistență medicală și au dreptul de a munci.
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „IGM întreprinde toate măsurile necesare pentru colectarea informațiilor esențiale soluționării cererii de azil, inclusiv prin bazele naționale și internaționale. De asemenea, pot fi solicitate expertize, consultați diferiți experți.”
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „Solicitanții de azil beneficiază de mai multe drepturi pe teritoriul Republicii Moldova, având acces la educație, la asistență medicală, aistență juridică, inclusiv beneficiază de dreptul de a munci.”
Mai mult, aceștia pot părăsi Republica Moldova.
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „De fapt, din toți cetățenii ucraineni, care au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, majoritatea lor au părăsit Republica Moldova și sunt aici în tranzit.”
Potrivit datelor oferite de Inspectoratul pentru Migrație dintr-un total de peste 20 mii de cetățeni ucraineni, inclusiv 19490 de bărbați, care au solicitat azil în țara noastră de la începutul războiului, 18 mii au renunțat la cererile de azil.
Cereri de azil, 2022-2024
TOTAL SOLICITĂRI – 20581
BĂRBAȚI – 19490
CERERI ANULATE – 18000
În prezent în sistemul nostru de azil sunt înregistrați aproape 1.280 de cetățeni ucraineni, majoritatea bărbați. 1082 dintre aceștia au statut de solicitanți de azil.
Ucraineni înregistrați în sistemul de azil
Total – 1.279
Statut de refugiat – 1
Beneficiar de protecție temporară – 196
Solicitanți de azil – 1082
Totodată, în cazul a 13 cetățeni ucraineni, toți bărbați li s-a refuzat cererea de azil. În acest caz ei sunt obligați să părăsească țara în 15 zile.
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „Când solicitantul a săvârșit o crimă de război, o infracţiune împotriva păcii sau umanităţii. Dacă acesta a săvârșit o infracţiune gravă, dacă prezintă pericol pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională.”
Ecaterina MIHAILAȘ, ȘEFUL DIRECȚIEI AZIL ȘI APATRIERE IGM: „În situațiile în care există deja o măsură de extrădare în privința străinului, cerere se examinează în procedură rapidă, iar decizia este emisă în decurs de până la 15 zile după efectuarea interviului.”
Din 2001, țara noastră este parte a Convenției de la Geneva privind statutul de refugiat, ce nu permite returnarea sau expulzarea unui străin, ce a solicitat azil, într-o ţară unde ar putea exista o ameninţare a vieţii sau a libertăţii sale. Numărul bărbaţilor ucraineni care fug din țară aproape s-a dublat după intrarea în vigoare a noii legi privind mobilizarea . Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani găsesc metode din ce în ce mai inventive pentru a scăpa de război, unii achită mii de euro, iar alții dintre ei plătesc cu viața.